Nu cumva ni se strică dinţii? - Evenimentul Zilei

Sursa foto: Arhiva EVZ

Poate să pară ciudat, dar sarabanda mascaţilor de săptămâna asta, că au fost prin oraşele din România mai mulţi mascaţi decât sunt pe străzile Veneţiei în timpul vestitului carnaval, mi-a trezit amintiri foarte vechi.

La mine, la Brăila, când eram băieţandru, în vacanţe mai ales, mai mergeam şi eu „la bunici”. Oricum, nu era ca la alţi copii, pe care eram invidios, care aveau bunicii la ţară şi când se întorceau povesteau lucuri minunate, plimbatul cu căruţa, sau chiar călăritul, mersul noaptea pe câmp, după stafii şi comori, jocul cu căţeii şi pisicile de prin curte şi multe altele, coborâte parcă din poveştile lui Creangă. La mine, „la bunici” însemna să merg în cartierul mărginaş al Brăilei, plin de cuţitaşi şi şmecheri cu şapca pe o parte, dar şi de hamali vânjoşi, care-şi câştigau pâinea lor şi a familiei descărcând şi cărând cu cârca saci în port. Bunica, femeie necăjită, văduvă de război care îşi crescuse greu cei doi copii, pe tata şi pe mătuşă-mea, ori de câte ori plecam spre Dunăre cu restul copiilor, îmi striga: „Şi să nu vă stricaţi dinţii cu porcăriile alea”.

Nu era îngrijorată să nu mă fure vreun anafor, cum se mai întâmpla din când în când cu câte un băiat, căruia „îi aduceam doar hainele acasă”, umplându-i rudele de jale, ci să nu-mi stric dinţii. Cum să-ţi strici dinţii în Dunăre? Nu despre Dunăre era vorba. Mama aflase şi ea că dulciurile, mai ales ciocolata, strică dinţii copiilor. Noi, în drum spre Dunăre, treceam pe lângă „Mama Angheluşa”, fosta bodegă pe care o pomeneşte şi Panait Istrati în Codin, devenită acum, după naţionalizare, magazin cu de toate, de la gaz la zahăr şi lumânări, coşmelie în care avea şi ceva extraordinar, la care râvneam cu toţii: ciocolată. Desigur, niciunul nu aveam bani să ne-o cumpărăm şi n-am înţeles niciodată de ce bunică-mea ţinea să mă avertizeze să nu cumva să mănânc aşa ceva, că-mi stric dinţii, atâta vreme cât ştia foarte bine că nu am bani să-mi cumpăr. Şi nici nu pricepea cum o cioolată, din care oricum nu gustase niciodată, putea să-ţi strice dinţii. Voiam dulce după scăldat, duzii ne stătea la dispoziţie, pictându-ne pe bot până seara când începea să se cureţe negereala. O dată, îngrijorată de sănătatea dinţilor copiilor din cartier, am auzit-o întrebând-o pe vecina, tanti Tuţa, mama lui Costel, tot un băieţel de seama mea: „Tuţo, dacă ciocolata aia strică dinţii la copii, de ce le mai dă ăştia voie să o vândă?”

Să nu mă las însă năpădit de amintiri. Ceea ce v-am povestit până acum, poate să pară că nu are legătură cu ce s-a petrecut săptămâna asta cu mascaţii. Luni de dimineaţă, marea a devenit mai agitată decât pe timpul unei furtuni. Mascaţi, cum spuneam, mai ceva decât la carnaval. Descinderi! Zeci de descinderi. În Portul Constanţa, care până acum părea o cetate a traficului şi a şpăgii, de care nimeni nu îndrăznea să se atingă, descinderi la multe alte adrese, nu numai din Constanţa, dar şi din Bucureşti şi Ilfov. Nume grele din oraşul cu cei mai mulţi milionari din România, duşi la audieri. După puţin timp, au apărut şi imagini. Unele dintre ele incrtedibile. Teancuri de bani daţi şpăgi, aşa cum ai face cadou un mărţişor. Ofiţeri sub acoperire care au furnizat, de-a lungul câtorva luni de anchetă, probe indubitabile. În portul Constanţa, şpaga era la mare putere şi nimic nu mişca dacă nu mişca şi din urechi cel care dorea ceva în port.

Judecând după amploarea acţiunii, părea că a început asaltul asupra cetăţii inexpugnabile. A doua zi s-a făcut lumină. Toţi cei săltaţi, au plecat liniştiţi acasă. Iureşul se potolise şi parcă aveam senzaţi că trăisem, cu o zi înainte, un fel de parodie. Cam ca în bancul despre războiul dintre Andorra şi Lichtenstein. Dacă-i urât afară, luptele se desfăşoară în sala sporturilor. Cam la un război de sala sporturilor mi se părea că asistasem.

Joi, vine o altă ştire îngrozitoare, mai să te facă să nu mai ieşi din casă: „s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o inculpată pentru comiterea a 23 de infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale, 23 de infracţiuni de complicitate la înşelăciune, câte o infracţiune de falsificare de instrumente oficiale şi de folosire a instrumentelor false şi 2 infracţiuni de furt.” – spune un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Mafia deci, atacată din nou. De data asta, chiar Cosa Nostra, la Famiglia, că era implicată inclusiv bunica. I-auziţi nenorocire: o asisterntă de la o clinică privată ciodise temporar parafa unui medic şi falsificase nişte concedii medicale. Nz singură, că de-aia zic eu că e vorba de La Famiglia. Ci ajutată şi de concubin, dar încurajată, susţinută moral adică, şi de bunică. Pentru primii doi s-a cerut arestarea preventivă pe 30 de zile. Bunica a fost pusă sub control judiciar. La fel ca şi cei din Portul Constanţa.

Acum, n-am cum să nu fac o comparaţie. Zeci, dacă nu cumva sute de milioane de euro, filmări cum sunt luaţi şpagă, încrengături uriaşe şi împricinaţii pleacă acasă. În cel de-al doilea caz, arest preventiv, bunică sub control judiciar. Pisica, dacă or fi avut, a scăpat de rigorile legii. Că poate şi ea era de faţă când falsificau adeverinţe.

Acum, să mă întorc la vechile amintiri pe care le-am evocat la început. Nu cumva, doar prezenţa unor astfel de întâmplări în Justiţie, deşi noi nu suntem implicaţi în ele, ne poate strica dinţii, asemenea ciocolatei de la „Mama Angheluşa”, deşi niciunul dintre noi, băieţandrii, nu aveam bani să o cumpărăm?

Şi-mi vine în minte şi întrebarea bunică-mii şi o parafrazez: Dacă tot ştiu că astfel de întâmplări, pe care omul de rând nu are cum să nu le compare, strică rău imaginea Justiţiei, „de ce le mai dă voie ăştia să o vândă?”

Editorialul video, aici