ro.wikipedia.org

Daewoo Tacuma - Wikipedia

  • ️Mon Mar 29 2004

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Daewoo Tacuma
Daewoo Tacuma
Prezentare generală
MarcăDaewoo Motors
Companie „mamă”General Motors
Alt numeDaewoo Rezzo
Chevrolet Tacuma
Chevrolet Rezzo
Chevrolet Vivant
Perioadă producție2001–prezent
Asamblat înCoreea de Sud: Gunsan
Polonia: Varșovia
România: Craiova
Uzbekistan: Asaka
Vietnam: Hanoi
DesignerPininfarina
Caroserie
Clasămonovolume
Caroseriemonovolum cu 5 uși
PlatformăU100
Înrudit cuDaewoo Nubira
Grup motopropulsor
Motorizarede la 1,6 la 2,0 litri
Dimensiuni
Ampatament2600 mm
Lungime4350 mm
Lățime1755 mm
Înălțime1630 mm
Greutateîntre 1272 și 1358 kg
Cronologie
SuccesorChevrolet Orlando
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Daewoo Tacuma este un monovolum compact fabricat de producătorul sud-coreean de automobile Daewoo între anii 2001 și 2008. În Asia și în unele țări din Europa s-a numit Daewoo Rezzo, iar din 2005 a fost comercializat sub marca Chevrolet. În Australia, Africa de Sud și America de Sud a fost vândut sub numele de Chevrolet Vivant.

Designul a fost creat de celebrul italian Pininfarina împreună cu echipele Ital Design și Design Forum a celor de la Daewoo.[1] Platforma tehnică (botezată V100) a fost preluată de la automobilul compact Daewoo Nubira (J100). În anul 2004 modelul a avut parte de o mică restilizare la grila frontală, iar din 2005 sigla Daewoo a fost înlocuită cu cea de Chevrolet.[2][3]

În Europa acesta a fost fabricat în Polonia în anii 2000 și 2001, iar din 2008 se fabrică în Uzbekistan.[4][5] Într-o serie mică a fost fabricat și la Craiova, începând cu anul 2002.[6][7]

A fost oferit în trei versiuni de echipare: SE (versiunea de bază), SX (versiunea intermediară) și cea mai înaltă CDX.[8] Versiunea de bază includea: ABS, alarmă, airbaguri frontale, oglinzi electrice, închidere centralizată, servodirecție și geamuri față electrice. Versiunea intermediară SX includea proiectoare de ceață, suport lombar, geamuri posterioare electrice, în timp ce versiunea cea mai bogată CDX dispunea de climatizare automată, jante din aliaj de 15" sau trapă. De asemenea, versiunea CDX era oferită doar cu motorul de 2,0 litri. Scaunul pasagerului din față este rotativ, iar portbagajul are o capacitate de 455 de litri ce poate fi extinsă la 1425 de litri prin rabatarea banchetelor din spate.[9] Tacuma a fost oferită cu 5 locuri, iar în Coreea de Sud a existat și o variantă pentru 7 pasageri.

În România, versiunea fabricată la Craiova a fost comercializată sub numele de Daewoo Tacuma. Denumirea provine de la o expresie africană care înseamnă "un stil de viață plin de bucurie". A fost oferită doar în versiunea CDX cu un motor DOHC de 2 litri, de normă Euro 3, cu injecție multipunct, ce dezvoltă 121 de cai putere și are un cuplu maxim de 176 Nm.[10]

Modelul este fabricat în continuare și în prezent, în Uzbekistan și Vietnam, începând din anul 2008.[11][12]

Variantele de motorizare:[8][13]

Model Capacitate Putere maximă Cuplu maxim Număr cilindri 0–100 km/h Viteză maximă Consum mediu
1,6 DOHC 16V 1598 cmc 103 CP (76 kW) 142 Nm 4 în linie 11,8 s 167 km/h 8,3 l/100 km
1,8 SOHC 8V 1761 cmc 97 CP (72 kW) 148 Nm 4 în linie 12,9 s 169 km/h 9,1 l/100 km
2,0 DOHC 16V 1998 cmc 119 CP (89 kW) 176 Nm 4 în linie 10,8 s 180 km/h 9,0 l/100 km
  1. ^ Auto Special Catalog 2001. p. 35. ISBN 1454-9433.
  2. ^ „Restyling: Daewoo Tacuma”. DueMotori (în italiană). 29 martie 2004. Arhivat din original la 4 mai 2009. Accesat în 4 august 2011.
  3. ^ „Daewoo Tacuma my2004”. OmniAuto (în italiană). 25 martie 2004.
  4. ^ „Uzbekistan to invest US$48m to UzDaewoo Auto”. UzDaily. 22 noiembrie 2008. Arhivat din original la 22 decembrie 2017. Accesat în 4 august 2011.
  5. ^ „Chevrolet-Uz: Tacuma”. Chevrolet-Uz (în rusă). Accesat în 4 august 2011.
  6. ^ „Daewoo Automobile Romania opens mass-production line for TACUMA model”. Big News Magazine. 12 iunie 2002. Arhivat din original la 28 martie 2012. Accesat în 31 iulie 2011.
  7. ^ „The Motor Vehicle in Romania” (PDF). APIA. 24 august 2005.[nefuncțională]
  8. ^ a b „Daewoo Tacuma”. Parkers. Arhivat din original la 1 septembrie 2011. Accesat în 4 august 2011.
  9. ^ „Concurenta Rezzonabila - Daewoo Tacuma”. Autoshow. 4 iulie 2002.
  10. ^ „Daewoo Tacuma”. Daewoo Automobile România. 24 ianuarie 2008. Arhivat din original în 24 ianuarie 2008. Accesat în 31 iulie 2011.
  11. ^ „Uzbekistan to invest US$48m to UzDaewoo Auto”. UzDaily. 22 noiembrie 2007. Arhivat din original la 22 decembrie 2017. Accesat în 4 august 2011.
  12. ^ „January 2008: Launch Chevrolet Vivant". GM Vietnam. Arhivat din original la 18 aprilie 2012. Accesat în 12 septembrie 2011.
  13. ^ „Daewoo Tacuma”. Carfolio. Accesat în 4 august 2011.
  • Daewoo Rezzo

    Daewoo Rezzo

  • Chevrolet Rezzo

    Chevrolet Rezzo

  • Chevrolet Rezzo

    Chevrolet Rezzo

Commons
Commons
 v  d  m Modelele GM Daewoo în Europa, grupate cronologic și în funcție de clasă, 1990-până în prezent
Clasa Anii 1990 Anii 2000 Anii 2010
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 0 1
Mini Tico Matiz Spark
Supermini LeMans (Racer) Cielo Lanos Kalos Aveo
Compactă Nubira Lacetti Cruze
Medie Espero Leganza Evanda Epica
Mare Chairman
MPV Tacuma
SUV Korando
Musso Captiva