ro.wikipedia.org

Françoise Madeleine d'Orléans - Wikipedia

  • ️Mon Jan 14 1664

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Françoise Madeleine d'Orléans
Ducesă de Savoia
Date personale
Născută13 octombrie 1648
Castelul Saint-Germain-en-Laye, Franța
Decedată14 ianuarie 1664 (15 ani)
Palatul regal din Torino, Ducatul Savoia
ÎnmormântatăCatedrala din Torino Modificați la Wikidata
PărințiGaston, Duce de Orléans
Marguerite de Lorena
Frați și suroriJean Gaston, Duke of Valois[*]
Anne Marie Louise d'Orléans, Ducesă de Montpensier
Marguerite Louise d'Orléans
Élisabeth Marguerite d'Orléans
Marie Anne d'Orléans[*] Modificați la Wikidata
Căsătorită cuCarol Emanuel al II-lea, Duce de Savoia
Religiecatolicism Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba franceză Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titluriregină
prințesă
ducesă[*][1]
Familie nobiliarăCasa de Orléans
Casa de Savoia
Ducesă de Savoia
Domnie4 martie 1663 – 14 ianuarie 1664
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Françoise Madeleine d'Orléans (13 octombrie 164814 ianuarie 1664) a fost prințesă a Franței prin naștere și Ducesă de Savoia ca prima soție a lui Carol Emanuel al II-lea, Duce de Savoia.[2] A fost verișoară primară a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței. A murit la vârsta de 15 ani fără copii.

Françoise Madeleine d'Orléans

Françoise Madeleine s-a născut la castelul Saint Germain en Laye în afara Parisului în 1648. A fost fiica cea mică a lui Gaston d'Orléans și a celei de-a doua soții, Marguerite de Lorena. De la naștere a fost numită Mademoiselle de Valois, derivat de la unul din titlurile tatălui ei. A crescut în compania surorilor ei și a Mademoiselle de La Vallière, viitoarea metresă a regelui Ludovic al XIV-lea. A avut reședința la Château de Blois. Tatăl ei, care fusese fiul cel mic al regelui Henric al IV-lea al Franței, a murit în 1660, când Françoise Madeleine avea 12 ani. Mama ei nu s-a recăstorit.

Sub influența mătușii paterne, Christine Marie, Ducesă de Savoia, a fost logodită cu vărul ei primar, Carol Emanuel al II-lea, Duce de Savoia.[3][4] Christine Marie a ales-o pe ea, dorind să-ți mențină puterea și influența în guvernare, ea fiind regentă pentru fiul ei din 1637. Căsătoria a fost aprobată de cardinalul Mazarin, care inițial o refuzase pe Marie Jeanne de Savoia, o altă candidată pentru Carol Emanuel al II-lea.[4] Orléans s-a dovedit a fi mai docilă și a fost preferată în fața Mariei Jeanne.[5]

Françoise Madeleine s-a căsătorit cu Ducele de Savoia prin procură la Palatul Luvru la 4 martie 1663. Cuplul s-a întâlnit pentru prima dată la Annecy la 3 aprilie 1663 unde s-au căsătorit oficial.[6][4] Cuplul a călătorit la Torino, capitala ducatului de Savoia, unde au ajuns la 15 iunie 1663. În Savoia, ea a fost cunoscută ca Francesca Maddalena d'Orléans.

Ducesa a murit curând, la 14 ianuarie 1664 la Palatul regal din Torino, lăsându-și soțul fără moștenitori.[7] A fost înmormântată la Catedrala din Torino unde se odihnește până azi. Soțul ei, neconsolat de moartea ei, a ordonat o înmormântare grandioasă. Regele Ludovic al XIV-lea a încercat să-l logodească cu La Grande Mademoiselle însă acesta a refuzat.[3] Mai târziu el s-a recăsătorit cu Marie Jeanne de Savoia cu care a avut un fiu.[8]

  1. ^ Dictionary of Women Worldwide[*]
  2. ^ Fraser, Antonia : Love and Louis XIV; The Women in the Life of the Sun King, Anchor Books, London, 2006, p 58
  3. ^ a b Fraser 2006, p. 58.
  4. ^ a b c Oresko 2004, p. 20.
  5. ^ Williams 1909, p. 7.
  6. ^ Sackville-West 1959, p. 355.
  7. ^ Oresko 2004, p. 21.
  8. ^ Oresko 2004, p. 18.