Nicolaev - Wikipedia
- ️Thu Jan 01 1789
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Mîkolaiv)
Nicolaev | |
Миколаїв | |
— Oraș regional — | |
![]() | |
Poziția geografică | |
Poziția geografică | |
Coordonate: 46°58′31″N 31°59′37″E / 46.97528°N 31.99361°E | |
---|---|
Țară | ![]() |
Regiune | ![]() |
Raion | ![]() |
Comunitate teritorială[*] | Mîkolaiivska miska hromada[*] |
Cod KOATUU | 4810100000 |
Atestare | 1789 ![]() |
Guvernare | |
- Primar | Oleksandr Sienkevîci[*][1] (Propozîția (politîcina partia)[*], 24 noiembrie 2015) |
Suprafață | |
- Total | 260 km² |
Altitudine | 53 m.d.m. |
Populație | |
- Total | ▼ 494.638 (01.03.2014) locuitori |
Fus orar | UTC+2 |
Cod poștal | 54000-490 |
Prefix telefonic | 0512 |
Localități înfrățite | |
- 16 orașe înfrățite | listă |
Prezență online | |
site web oficial ![]() GeoNames ![]() OpenStreetMap relation ![]() | |
![]() | |
Modifică date / text ![]() |
Nicolaev[2] sau Nikolaev[3][4] (în rusă Николаев), numit mai recent și Mikolaiv[2], Mâkolaiv, Mîkolaiv[5] (în ucraineană Миколаїв) este un oraș în sudul Ucrainei, port fluvio-maritim, situat de-a lungul limanului râului Bugul de Sud, la circa 65 km de la Marea Neagră și la 113 km nord-est de Odesa. Este centrul administrativ al regiunii Nicolaev și reședința raioanelor Vitovka și Nicolaev.
A fost fondat ca o bază navală în 1788 de către prințul rus Grigori Potiomkin, după anexarea de către Rusia a țărmului Mării Negre, în apropiere de locul vechii colonii grecești Olbia și a fost numit Nicolaev după Sfântul Nicolae deoarece pe 6 decembrie (când se sărbătorește Sfântul Nicolae) Grigori Potiomkin a obținut o victorie în Războiul Ruso-Turc, cucerind orașul Oceakov. În 1862 a fost deschis un port comercial, iar în 1873 a fost construită o cale ferată spre port.
În prezent este unul dintre cele mai importante porturi ucrainene de la Marea Neagră, care deservește regiunea Krivoi Rog și ținuturile vaste de stepă producătoare de cereale. Nicolaev este un nod de comunicații și un important șantier naval din Ucraina. Orașul este un important centru industrial: construcții de mașini și utilaje industriale (pompe); industria chimică, textilă (tricotaje), de prelucrare a lemnului (mobilă), a încălțămintei și alimentară. În 1970, a fost construită o uzină de prelucrare a aluminei utilizând bauxita importată. Nicolaev este un oraș modern, fiind un centru cultural cu mai multe teatre și muzee. În 2015, Nicolaev avea 494 400 de locuitori.[2][6]
Conform recensământului din 2001, majoritatea populației orașului Nicolaev erau formată din ucraineni.
Naționalitate | 1926[7] | 1939[8] | 1959[9] | 1989[10] | 2001[10] |
---|---|---|---|---|---|
Ucraineni | 29.9% | 49.7% | 59.7% | 63.2% | 72.6% |
Ruși | 44.6% | 31.0% | 30.3% | 31.2% | 22.6% |
Evrei | 20.8% | 15.2% | 6.8% | 2.1% | 0.5% |
Belaruși | 0.3% | 0.7% | 1.0% | 1.1% | 0.8% |
- Menachem Mendel Schneerson - ”rabinul din Lubavici” (1902 - 1984), rabin american, conducătorul mișcării religioase hasidice Habad;
- Nikolai Eghipko (1903 - 1985), viceamiral sovietic;
- Klim Ciuriumov (1937 - 2016), astronom;
- ^ Миколаївський міський голова (în ucraineană), Mîkolaiivska miska hromada[*], accesat în 10 septembrie 2023
- ^ a b c Dicționar enciclopedic. Vol. IV. L - N. Editura Enciclopedică, București 2001
- ^ Radu Săgeată. Modele de regionare politico-administrativă. Institutul de Geografie, Academia Română. Editura Top Form, București, 2004.
- ^ Consulatul General al României la Odessa. Ambasada României în Ucraina
- ^ Șerban Dragomirescu, Radu Săgeată. Statele lumii contemporane. Editura Corint, 2011.
- ^ Mykolayiv. Encyclopædia Britannica
- ^ Этноязычный состав населения областных центров Украины в 1926 году
- ^ Всесоюзная перепись населения 1939 года. Национальный состав населения районов, городов и крупных сел союзных республик СССР. г. Николаев
- ^ В. М. Кабузан — Украинцы в мире. Динамика численности и расселения 20-е годы XVIII века — 1989 год. Arhivat în 7 iulie 2015, la Wayback Machine.
- ^ a b „Романцов В. О. Населення України і його рідна мова за часів радянської влади та незалежності”. Arhivat din original la 6 martie 2016. Accesat în 26 octombrie 2016.