ro.wikipedia.org

Prințul Johann Georg al Saxoniei - Wikipedia

  • ️Thu Nov 24 1938

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Prințul Johann Georg al Saxoniei
Date personale
Nume la nașteregermană Johann Georg Pius Karl Leopold Maria Januarius Anacletus
Născut10 iulie 1869
Dresda, Saxonia
Decedat24 noiembrie 1938 (69 de ani)
Castelul Altshausen, Baden-Württemberg, Germania
ÎnmormântatCatedrala Sfânta Treime din Dresda Modificați la Wikidata
PărințiGeorge al Saxoniei
Maria Ana a Portugaliei
Frați și suroriPrințesa Matilda a Saxoniei
Prințesa Maria Josepha a Saxoniei
Maximilian von Sachsen[*]
Prințul Albert de Saxonia
Frederic August al III-lea al Saxoniei[1]
Frederic Augustus al II-lea al Saxoniei Modificați la Wikidata
Căsătorit cuDucesa Maria Isabella de Württemberg
Prințesa Maria Immaculata de Bourbon-Două Sicilii
Cetățenie Regatul Saxoniei
 Germania[1] Modificați la Wikidata
Ocupațiecolecționar de artă[*]
independent scholar[*]
fotograf Modificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiDresda (1890–1838)[2]
Freiburg im Breisgau[1] Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
TitluriPrince of Saxony[*]
duce
Familie nobiliarăCasa de Wettin
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Prințul Johann Georg Pius Karl Leopold Maria Januarius Anacletus de Saxonia, Duce de Saxonia (germană Prinz Johann Georg Pius Karl Leopold Maria Januarius Anacletus von Sachsen, Herzog zu Sachsen[3][4]; 10 iulie 1869, Dresda[3][4] - 24 noiembrie 1938, Altshausen[3][4]) a fost al șaselea copil și al doilea fiu al regelui George al Saxoniei și a soției acestuia, Maria Anna a Portugaliei și fratele mai mic al ultimului rege al Saxoniei, Frederic August al III-lea al Saxoniei.[3][4] Johann Georg este bine cunoscut drept un expert și un avid colecționar de artă.

Johann Georg a fost al șaselea din cei opt copii ai lui George al Saxoniei (1832-1904), penultimul rege al Saxoniei, și ai soției acestuia, Infanta Maria Ana a Portugaliei. A fost al doilea fiu al cuplului regal. Prințul a fost crescut la Dresda și a primit o educație romano-catolică strictă.

Și-a început educația cu profesori particulari până în 1881 când a început pregătirea militară. Din 1889 până în 1890, Johann Georg și fratele său mai mic Maximilian au studiat împreună la Freiburg im Breisgau. După trecerea la Universitatea din Leipzig, Johann Georg a urmat în principal cursuri de istorie și istoria artei. În 1909, prințul a primit un doctorat onorific de la Universitatea din Leipzig.

La 5 aprilie 1894, la Stuttgart, regatul de Württemberg, Johann Georg s-a căsătorit prima dată cu Ducesa Maria Isabella de Württemberg, al treilea copil și a doua fiică a Ducelui Filip de Württemberg și a Arhiducesa Maria Theresa a Austriei.[3][4] Maria Isabella a murit la 24 mai 1904 la vârsta de 32 de ani, la Dresda.[3][4]

S-a recăsătorit la 30 octombrie 1908, la Cannes, Franța, cu Prințesa Maria Immaculata de Bourbon-Două Sicilii, al patrulea copil și fiica cea mare a Prințului Alfonso, Conte de Caserta și a soției acestuia, Prințesa Antonietta a celor Două Sicilii.[3][4] Ambele căsătorii au rămas fără copii.[3][4]

Din 1902, Johann Georg a locuit la Schloss Weesenstein, la aproximativ 30 km de Dresda. În 1914, prințul a comandat regimentul 107 de infanterie.[5]. În 1918, după sfârșitul Primului Război Mondial și abdicarea fratelui său Frederick Augustus al III-lea, Johann Georg a vândut Schloss Weesenstein și și-a mutat domiciliul la Freiburg im Breisgau, unde a rămas până la sfârșitul vieții sale. El a scris o biografie a unchiului său regele Albert și a publicat diverse broșuri ale istoriei artei.

Prințul a fost pasionat de călătorie, în timpul căreia și-a dobândit piese pentru colecțiile sale. A călătorit de multe ori în Rusia, Asia Mică și Marea Mediterană și a fost deosebit de interesat de arta creștină și arta bisericii primare. A colecționat obiecte de artă egiptene, ushabti, mumii, obiecte de teracotă, vase negre și roșii din Grecia antică, reliefuri funerare din Palmyra, vase de epocă, etc. El a fost, de asemenea, fascinat de arta bizantină, toate tipurile de cruci ortodoxe și icoane. De asemenea, a avut o mare colecție de arhive fotografice de artă din călătoriile sale.

Statul [Renania-Palatinat]] a achiziționat colecțiile sale în 1949-1950 și le-a depozitat la Institutul de Istoria Artei de la Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz. Din 1981 sunt depozitate la Muzeul de Stat din Mainz.

Arbore genealogic pentru Prințul Johann Georg al Saxoniei
16. Frederick Christian, Elector de Saxonia
8. Prințul Maximilian de Saxonia
17. Maria Antonia de Bavaria
4. Ioan al Saxoniei
18. Ferdinand, Duce de Parma
9. Prințesa Caroline de Parma
19. Arhiducesa Marie Amalie de Austria
2. George al Saxoniei
20. Frederick Michael de Zweibrücken
10. Maximilian I Joseph de Bavaria
21. Maria Franziska de Sulzbach
5. Amalie Auguste de Bavaria
22. Karl Louis, Prinț de Baden
11. Caroline de Baden
23. Amalie de Hesse-Darmstadt
1. Prințul Johann Georg al Saxoniei
24. Francis, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld
12. Prințul Ferdinand de Saxa-Coburg și Gotha
25. Prințesa Augusta Reuss de Ebersdorf
6. Ferdinand al II-lea al Portugaliei
26. Ferencz József Koháry de Csábrág, Prinț de Koháry
13. Maria Antonia, Prințesă de Koháry
27. Maria Antonia de Waldstein-Wartenberg
3. Maria Anna a Portugaliei
28. Ioan al VI-lea al Portugaliei
14. Pedro I al Braziliei
29. Charlotte a Spaniei
7. Maria a II-a a Portugaliei
30. Francisc al II-lea, Împărat Roman
15. Maria Leopoldina de Austria
31. Maria Teresa a celor Două Sicilii
  1. ^ a b c Katalog der Deutschen Nationalbibliothek, accesat în 25 august 2023
  2. ^ RKDartists, accesat în 2 martie 2018
  3. ^ a b c d e f g h Darryl Lundy (10 mai 2003). „Johann Georg Prinz von Sachsen”. thePeerage.com. Accesat în 11 octombrie 2008.
  4. ^ a b c d e f g h Paul Theroff. „SAXONY”. Paul Theroff's Royal Genealogy Site. Accesat în 11 octombrie 2008.
  5. ^ op. cit. Von Choltitz (1969), Von Choltitz relate sa carrière. Dans son avant propos, Von Choltitz cite le Prince Johann Georg et son épouse, la Princesse, p. 15